Nu mai adaug nimic...
de teama sa nu stirbesc acea luna plina
martora a implinirii noastre.
Mai bine ar prinde glas copacul
sub care ne-am adapostit dragostea!
Copacul care ne-a lasat sa fim doar noi doi...
Aud greierii cantand si acum
muzica trupurilor noastre contopite
intr-o singura rasuflare...
rasuflare care miroase...a celalalt.
Banca pe care ne-am asezat timizi
sopteste in limbajul necuvintelor
despre degetele noastre unite...a dragoste.
Tu si cu mine,ne oglindeam
in sfera desavarsita a lunii
care inchidea in auriul ei,doua vieti de om.
Doua vieti, incarcate cu iubirea celuilalt
suficienta pentru toate noptile cu luna plina,si nu numai...
Doar zorile ne-au intrerupt visul atat de real
atat de...al nostru.
Pentru NOI,mana mea in mana ta
va compune cel mai frumos poem de dragoste
pe care urechea l-a auzit vreodata.
No hay comentarios:
Publicar un comentario