DEASUPRA VREMII MELE

Am luat in mana un trandafir si am inceput sa-i rup petalele si sa le imprastii in vant.Am sters o lacrima din ochi cand a rasarit soarele,si am ras cand a apus.M-am chinuit sa ingramadesc in palma mea cat mai multi stropi de ploaie.Am suflat spre cer sa alung norii si am cautat sa strang in parul meu razele de soare...Dar nu am putut sa opresc timpul...Si cand petalele trandafirului au fost rupte si au fost imprastiate de vand,cand stropii de ploaie nu au mai avut loc in palma mea,cand norii nu au putut fi alungati de respiratia mea si razele de soare nu s-au mai rasfrant,mi-am dat seama ca...venise vremea mea!Nu am putut cersi vietii inapoi nici macar o clipa...si timpul trece,vor trece ani,vom trece si noi odata cu ei ca o rutina...Si poate vom spune fiind bunici"Pe vremea noastra...!"
   Rascumpara vremea!Caci cu fiecare clipa care trece,timpul se transforma in amintiri,momente pline de bucurii,in care zambetul a sters de pe fata orice urma de tristete;dar si momente in care lumea aceasta paruse atat de stupida,de ilogica,de denaturata incat uneori puteam sa cred intr-adevar ca atributele pozitive ale infinitului nu mai exista."Si atunci",gandeam "nu mai ramane decat sa surad amar pentru ca este o mare arta si totodata o victorie,sa poti zambi in orice situatie a vietii."Si astfel din toate aceste intamplari,gesturi,vorbe,situatii...nu mai raman decat amintirile cu gustul lor dulce-amar,amintiri ce niciodata nu mor,si care te fac peste ani sa zambesti,sa-ti stergi o lacrima sau poate sa plangi...pentru ca nici un moment nu seamana cu cel care-l urmeaza,iar noi suntem altii cu fiecare clipa care trece peste noi lasandu-ne in suflet nostalgia unor zile care nu se vor mai intoarce niciodata; a unor zile in care gandeam altfel;cand totul mi se parea simplu si foarte usor;ale unor minute de seara cand realizam ca a mai trecut o noua zi,nu era nici o problema sa spun:"O,nu este nimic;la urma urmelor si maine este o zi."
   Dar timpul nu iarta,nu mai are rabdare pentru ca momentele in care fericirea nu ni se mai parea o iluzie,momentele acestea sa dureze o vesnicie...Si astfel,sa nu mai fie loc pentru ceasuri de suferinta si singuratate!?!...
    Pentru ce totusi viata aceasta sa fie suportabila?
    M-am decis sa pastrez undeva inlauntrul sufletului meu,unde nici un strain nu poate patrunde,sa pastrez doar acele clipe in care as fi spus:Clipa!Opreste-te!Esti prea frumoasa! Si sa uit cu desavarsire acele momente ale caror amintiri mai provoaca rani.M-am decis sa rascumpar vremea...cum imi spusese o voce a infinitului...sa-mi fauresc clipe de fericire...caci,este vreme mea.