În urma experimentului condus de universitatea americană, cercetătorii au observat o îmbunătăţire notabilă a abilităţii de a respira, la cei 25 de subiecţi (din 31) care au finalizat studiul. Specialiştii au calculat rezultatele folosind o scală de specialitate: Borg Fatigue Rating. Pacienţii care au testat tratamentul, cântând câte cinci minute pe zi, dimineaţa şi seara, au declarat că terapia li s-a părut agreabilă. Aproximativ 84% au spus că aceasta a fost comodă şi nedureroasă, 64% nu i-au putut găsi niciun inconvenient şi au declarat că vor continua exerciţiile.
Specialiştii notează şi avantajul mental al acestui exerciţiu. Cei mai mulţi pacienţi care suferă de dispnee, prezintă şi simptome de depresie, ca urmare a caracterului dizabilitant al bolii. În opinia medicului Anton Grasch, instructor în cadrul Diviziei de Chirugie Cardiotoracică de la Universitatea de Medicină Southern Illinois, exerciţiul de a cânta în fiecare zi poate să ajute pacienţii să dobândească o mai mare independenţă personală.
No hay comentarios:
Publicar un comentario